FURT, furturi, s.n. Infracţiune care constă în însusirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoţie, furătură. - Din lat. furtum.
Sursă : DEX'98 (24682)  - RACAI

FURT s. 1. furat, furătură, hoţie, pungăseală, pungăsie, (livr.) rapt, (pop. si fam.) hoţomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. si fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărăsug, tâlhărire, tâlhărsag, tâlhusag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coţcărie, sterpeleală, sterpelire, (arg.) mangleală, suteală. (A comite un ~.) 2. sus-tragere, (rar) sustracţie, (fam.) subtilizare, sterpelire. (~ul unei sume de bani.)
Sursă : Sinonime (185054)  - siveco

furt s. n., pl. f'urturi
Sursă : DOR (247772)  - siveco

FURT ~uri n. Delict constând în însusirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoţie. /<lat. furtum
Sursă : NODEX (335720)  - siveco